idontsov

I am imperfect, but I am perfectly me.

Război declanșat

4 Comments

Bun, marșrutnișilor le-a reușit să demonstreze că sunt importanți în orele de vârf. Dar chiar și așa, nu voi da 5 MDL pentru ca să fiu dusă ca un cartof, să fiu înjurată sau grăbită, să mă tem de viața mea, gândindu-mă la viteza cu care șoferul mă duce, pentru că el are de fugărit un alt șofer, să urc în maxi-taxi fără ca șoferul să aibă bunul simț de a se opri, nu doar să încetinească viteza. Și motive se mai găsesc.

Azi în drum spre servici mi s-a părut oarecum haioasă toată situația dată. Aveam speranța că până seara autoritățile vor întreprinde ceva. Dar n-a fost să fie. Și mă tot întreb de ce nu s-a reușit să se rezolve cumva această problemă? Despre protestul șoferilor se știa de ceva zile (nu mai vorbesc de nemulțumirea acestora, despre care se tot vorbește de luni, dacă nu de ani).

Îmi aduc aminte de prima zi din sezonul busy din SUA, când turiștii au dat buzna peste insulă și trebuia să stai în rând ca și cum ai fi dorit să cumperi pâine caldă (nu glumesc și nu hiperbolizez). Însă, nu știu de ce, această problemă s-a rezolvat în 15 min, printr-un singur apel telefonic – s-a anunțat problema și hop! de după colț au apărut 3 autobuze adiționale (în afara orarului). Dar la noi ce? Noi ce facem? Vă zic – ne mândrim cu faptul că troleurile sunt încăpătoare. Și ne mai și certăm, dar ăsta e un subiect aparte. Despre neînțelegerea, lipsa de amabilitate și bun simț al oamenilor sunt prea obosită să tot bat gura.

Cu toate acestea, prefer să mă îmbulzesc în troleu și autobuz, să fiu împinsă de către dna taxatoare care nu încape, dar trebuie să treacă și ea cumva printre oameni, ca aceștia să se achite cu dânsa. Sau să merg pe jos. Mai știi, mai dau și vreo câteva kg jos. Până atunci, voi tânji după autobuze cu abonamente lunare și anuale – carduri pe care le voi trece automat.

Îmi dau seama că par să vorbesc foarte ușor despre probleme complicate, însă dacă alte țări le rezolvă, fără a recurge neapărat la maxi-taxi, noi de ce să nu o facem?!

Advertisements

4 thoughts on “Război declanșat

  1. Cu toate că nu prea am treabă cu transportul public în drum spre serviciu, azi totuşi n-am sesizat haosul despre care se vorbeşte atât în postarea ta cât şi în ştirile de la tv. Greva de azi a fost anunţată abia ieri seara şi imediat Primăria a sesizat mass-media, deci cei care mai citesc din când în când ştirile – au văzut. Numărul troleibuzelor şi autobuzelor a fost suplimentat din rezerve. De exemplu, troleibuzul 14 care de obicei circula câteva ore dimineaţa şi câteva seara cu interval de 30-40 de min, astăzi a circulat toată ziua, şi cu un interval de 10 min. Deci, ca o concluzie – dacă lumea s-a dezobişnuit cu transportul public clasic, asta încă nu înseamnă că totul e chiar aşa de rău precum pare la prima vedere 🙂

    • Oficial, da, greva a fost anunțată ieri seara. Am citit și eu, dar de fapt, despre greva aceasta se știa de mai mult timp. Respectiv, era așteptată și timp de pregătire a fost suficient. Măcar să arunci un orar.. Troleul e 14 e doar un exemplu (nu știu despre celelalte), dar sigur rutele ce duc la Botanica, nu au fost gestionate ok. troleul 22 mereu vine repejor, însă azi era ft plin și 2 nici nu s-au oprit la stația unde așteptam eu 😀
      Sinceră să fiu, am renunțat de ceva timp la maxi-taxi.. Îl folosesc doar atunci când întârzii sau chiar nu am altă alternativă. Un taxi te cam roade la buzunar 😀

  2. Pingback: ChoopaChoops's ♥

  3. nush, mie mi se pare o “problema” subta din deget* ) si nu inteleg de ce nu se vb despre asta ?
    ideea ar fi ca rutierele in orele de virf 7-9/17-19 sa circule mai des… si atit!?! un interval de ~5minute ar ajunge (ex 102)

    Nu’l inteleg delok pe Kirtoaca (pentru care votat) zicand k’ noi pasagerii suntem cei vinovati… aka “ne urcam in multime si ne aranjeaza” … pai daca intirziii la serviciu ?!
    odata in 2 zile circul cu 121, sunt nevoit sa ajung la orele 8, culmea e k’ astept acea marsrutca* vrio 15-20-30 minute, sincer, de ce ? ca sa ne “cladeasca” binisor si sa faca profit din asta
    Ce tine de troleu… put … da’ put taaaare… am mers 2 zile cu ele si imi ieseam din minti, soferul inkidea usile in momentul kind o mama scotea caruciorul cu copil mik, o zarva ca la piata, un mos vorbea sus si tare despre ispravile comunismului si “cit era de bine inainte” culmea e k vbea singur…si asta intr’unu de model nou…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s